Ştefan Lazăr, Adriana Moţoc, Cristiana Oprea, Simona Erşcoiu, Petre Calistru and Emanoil Ceauşu

REZUMAT

În lume, coinfecţia HIV-VHC a devenit în ultima vreme o problemă de sănătate publică din cauza numărului din ce în ce mai mare de pacienţi coinfectaţi, mai ales în urma utilizării de droguri intravenoase. S-a dovedit că asocierea celor două infecţii accentuează fibroza şi grăbeşte evoluţia către stadii finale ale bolii hepatice. Managementul complex al acestor pacienţi include terapia psihologică, psihiatrică, terapie antiretrovirală şi terapie specifică anti-HCV. Stabilirea momentului introducerii terapiei antiretrovirale, cât şi a terapiei anti VHC, trebuie să ţină cont atât de complianţa pacientului, de statusul imunologic, de patologiile asociate şi de posibilele interacţiuni medicamentoase ale acestor terapii. Lucrarea de faţă prezintă câteva cazuri cu coinfecţie HIV/VHC, care au primit tratament antiviral specific pentru hepatita C şi la care nu s-a obţinut răspuns virusologic susţinut, încercând să deceleze posibile cauze de eşec terapeutic. A fost studiată evoluţia sub tratament a unui număr de 7 pacienţi monitorizaţi în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” Bucureşti, trataţi cu Peg-Interferon şi Ribavirină în perioada 2006-2013. La aceştia am constatat modificări clinico-biologice, imunologice (scăderea numărului de limfocite helper-CD4), cât şi posibile interacţiuni medicamentoase cu terapia ARV care ar fi putut influenţa negativ rezultatul tratamentului. În acest context se impune o monitorizare atentă a pacienţilor din punct de vedere clinic şi paraclinic ţinând cont de particularităţile acestora şi de posibilele interacţiuni medicamentoase ce pot influenţa negativ rata de succes a terapiei.

Cuvinte cheie: coinfecţie HIV/VHC, droguri iv, tratament, eşec terapeutic

Full text | PDF