Elena Dumea, Claudia Cambrea, Maria Margareta Ilie, Lucian Cristian Petcu and Adrian Streinu Cercel

REZUMAT

Introducere. În Constanţa există un număr mare de pacienţi coinfectaţi HIV şi VHB, majoritatea aparţinând grupului de pacienţi cu transmitere nosocomială a infecţiei.

Obiectiv. Evaluarea evoluţiei virusologice şi imunologice a pacienţilor coinfectaţi HIV şi HBV, influenţa regimurilor terapeutice.

Material şi metodă. Prin studiu observaţional, retrospectiv, neintervenţional, a fost evaluată evoluţia pacienţilor coinfectaţi: răspunsul virusologic, imunologic, afectare hepatică, la regimurile terapeutice actuale sau anterioare. Lotul studiat este reprezentat de 71 de pacienţi cu infecţie HIV şi VHB. Aceştia sunt pacienţi născuţi între anii 1985-1990 aflaţi în evidenţa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, care au avut în evaluarea lor un test AgHBs pozitiv (în perioada 2005-2013).

Rezultate. Dintre aceşti pacienţi, la evaluarea 2013, AgHBs a fost pozitiv la 62 de pacienţi (lot A), la 9 pacienţi AgHBs a fost negativ (lot B), din care 4 au făcut seroconversie în sistem „s“ (AcHBs pozitiv). În ceea ce priveşte terapia în momentul evaluării 76.05% din pacienţi sunt în tratament cu 3TC. Valoarea medie a Fibroscan±DS în lotul AgHBs pozitiv a fost 6,86 ± 3,36kPa, iar în lotul AgHBs negativ 5,03 ± 1,24kPa, şi deoarece p = 0,005 se consideră că există diferenţe semnificative între loturi din punct de vedere al afectării hepatice evaluată prin TE. În ceea ce priveşte replicarea virală B loturile diferă semnificativ p = 0,03, 26 pacienţi au ADN-VHB ≤ 10UI/ml, considerat răspuns virusologic, 36 au ADN-VHB < 2000UI, 9 pacienţi având ADN-VHB > 2000UI, din care 4 au valori > 7 lg ADN-VHB. În ceea ce priveşte prezenţa AgHBe, repartiţia în lot este următoarea 15 pacienţi sunt AgHBe pozitiv, 43 sunt AgHBe negativ şi 13 nu au determinat AgHBe. Diferenţe semnifi cative există pentru media Fibroscan între grupul AgHBe(+) şi AgHBe(-) (p = 0,047). În ceea ce priveşte valoarea ADN-VHB există diferenţe semnificative între grupuri (p = 0,001) fiind mai mare în grupul AgHBe pozitiv şi mic în grupul AgHBe negativ. Există o asociaţie între variabilele interval al ADN-VHB (0-2000UI/ml) şi (>2000UI/ml) şi prezenţa AgHBe: p< 0,001. Există o asociaţie între variabilele intervalul ARN-HIV (0-400copii/ml) şi (>400 copii/ml) şi prezenţa AgHBe, p = 0,018. Seroconversia în sistemul „e“, eveniment important în evoluţia clinică a unui pacient, a fost prezentă la 5 pacienţi, toţi aflaţi în tratament cu 3TC şi cu un număr redus de scheme (maximum 3).

Concluzii. Deşi sunt disponibile medicamente potente, active pe ambele virusuri, schemele terapeutice sunt diferite, conform recomandărilor ghidurilor în vigoare s-ar impune o monitorizare a fibrozei pentru o individualizare a schemei terapeutice.

Cuvinte cheie: coinfecţie HIV-VHB, transient elastografie, seroconversie „s“, seroconversie „e“

Full text | PDF

Corina Mitroi-Maxim, Stela Halichidis, Elena Dumea, Claudia Cambrea and Dan Georgescu

REZUMAT

Hepatita cronică VHC rămâne o boală infecţioasă cu potenţial sever, frecvent întâlnită, afectând aproximativ 130-170 milioane de oameni în întreaga lume, estimările arătând că în Europa sunt circa 8-11 milioane persoane HCV pozitive (3,5). Tratamentul afecţiunii hepatice C are drept obiectiv primar: vindecarea – obţinerea RVS, obiectivul secundar fiind de a opri evoluţia către ciroză şi cancer hepatic, acolo unde vindecarea nu este posibilă. (1,4) Talasemia beta reprezintă o afecţiune ereditară, caracterizată prin sinteza deficitară a lanţurilor beta ale hemoglobinei, talasemia minoră fiind forma heterozigotă ce determină anemie microcitară moderată. (6) În lucrarea de faţă prezentăm cazul unei paciente cu beta-talasemie minoră care a fost diagnosticată cu hepatită cronică VHC în stadiu avansat, impunându-se astfel instituirea tratamentului antiviral cu PegInterferon alfa 2A şi Ribavirină. Deşi tratamentul antiviral dublu standard pe o perioadă de 48 de săptămâni a fost greu tolerat, cu accentuarea semnificativă a anemiei preexistente, s-a dovedit a fi eficient, obţinându-se EOT (viremie nedetectabilă la sfarşitul tratamentului).

Cuvinte cheie: hepatită cronică VHC, beta-talasemie minoră, PegIFN, Ribavirină, RVS

Full text | PDF

Corina Mitroi-Maxim, Elena Dumea, Claudia Cambrea, Stela Halichidis and Dan Georgescu

REZUMAT

Hepatita cronică VHC reprezintă o problemă reală de sănătate publică, cu un impact global semnificativ, fiind o cauză majoră în apariţia cirozei hepatice şi a carcinomului hepato-celular în lume (3). Scopul terapiei antivirale în hepatita cronică VHC, cu PegInterferon şi Ribavirină, este de a obţine RVS (Răspuns Viral Susţinut: ARN-VHC nedetectabil la 24 de săptămâni după terminarea terapiei) (1). Ultimele date arată că mai mult de 99% din pacienţii ce ating RVS prezintă viremie nedetectabilă la 4-5 ani de la finalizarea tratamentului, fără a se înregistra semne evolutive ale bolii hepatice (4,5). Astfel, predicţia RVS înainte de începerea terapiei antivirale ajută în luarea deciziei terapeutice adecvate, având un beneficiu clinic important (6). Factorii predictivi pentru obţinerea RVS în terapia cu PegIFN şi RBV depind atât de virus, cât şi de organismul gazdă, cel mai recent identificat fiind polimorfismul genei interleukinei 28B (1,2). Conform ultimelor studii, genotipul C/C al IL28B se asociază cu o probabilitate a succesului terapeutic de 2-3 ori mai mare comparativ cu genotipul T/T sau C/T (1,2). În lucrarea de faţă, prezentăm cazurile a doi pacienţi infectaţi cronic cu VHC în tratament cu PegIFN şi RBV, la care genotipul C/C al IL 28B a prezentat o relevanţă diferită în raport cu RVS, faţă de cea la care ne-am fi aşteptat.

Cuvinte cheie: hepatită cronică VHC, PegIFN, Ribavirină, RVS, interleukina 28B genotip C/C

Full text | PDF