SELECT ISSUE
Indexed
HIGHLIGHTS
National Awards “Science and Research”
NEW! RJID has announced the annually National Award for "Science and Research" for the best scientific articles published throughout the year in the official journal.
Read the Recommendations for the Conduct, Reporting, Editing, and Publication of Scholarly work in Medical Journals.
The published medical research literature is a global public good. Medical journal editors have a social responsibility to promote global health by publishing, whenever possible, research that furthers health worldwide.
EVALUAREA PRIN METODE NONINVAZIVE A FIBROZEI HEPATICE LA PACIENTII CU COINFECTIE VHC-HIV UTILIZATORI DE DROGURI PE CALE INTRAVENOASA
Ştefan Lazăr, Daniel Chiriţă, Cristiana Oprea, Loredana Drăghici, Dana Obretin, Nicoleta Tudor and Emanoil Ceauşu
REZUMAT
Introducere. Coinfecţia cu virusul hepatitic C şi virusul imunodeficienţei umane (HIV) apărută la utilizatorii de droguri pe cale intravenoasă (UDI) constituie în prezent o problemă de sănătate publică importantă din cauza numărului mare al acestor pacienţi şi a dificultăţilor de diagnostic, monitorizare şi tratament.
Obiectiv. Evaluarea evoluţiei fibrozei hepatice la două loturi de pacienţi UDI, unul cu coinfecţie VHC-HIV, celălalt cu monoinfecţie VHC (UDI-VHC).
Material şi metode. Studiu prospectiv pe 109 pacienţi UDI cu hepatită cronică cu virus C din care 70 prezentau şi coinfecţie cu HIV, aflaţi în monitorizare la Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Bucureşti. S-au utilizat metode de analiză noninvazivă a fibrozei hepatice folosind elastografia hepatică (Fibroscan), scoruri biochimice (TGO/TGP, APRI, FIB 4, FORNS, LOK, KING, GUCI, HALT-C, HUI index, BARD). Analiza statistică s-a efectuat prin metode univariate şi multivariate, utilizând softul SPSS Statistics v 20. Nivelulurile de semnificaţie statistică luate în consideraţie au fost p < 0,2 şi p < 0,05.
Rezultate. Lotul de 109 pacienţi a fost împărţit în două subloturi, pacienţii UDI/VHC-HIV (în număr de 70) fiind comparat cu UDI-VHC (39 de pacienţi). Au fost studiate caracteristicile socio-demografice, stadiul de fibroză hepatică, vechimea infecţiei hepatice, ordinea infectării cu VHC şi statusul imunologic. Majoritatea pacienţilor UDI/VHC-HIV au fost tineri, cu media vârstelor de 32,7 ani, de sex masculin (66%), cu statut socio-profesional precar (53, adică 73,7%), toţi foşti sau actuali consumatori de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive (etnobotanice). Progresia fibrozei hepatice a fost mai mare la lotul UDI/VHC-HIV (25% fibroză semnificativă şi ciroză) comparativ cu cei din sublotul UDI-VHC (17% fibroză semificativă şi ciroză). În urma analizei statistice inferenţiale s-a generat un algoritm de predicţie a trecerii din stadii incipiente în stadii avansate ale fibrozei hepatice la pacienţii cu coinfecţie VHC-HIV.
Concluzii. Coinfecţia VHC-HIV s-a corelat cu o evoluţie mai rapidă spre grade de fibroză hepatică avansată, în special la pacienţii cu imunodepresie.
Cuvine cheie: coinfecţie VHC-HIV, utilizatori de droguri intravenoase, elastografie hepatică, scor de fibroză hepatică