Corina Mitroi-Maxim, Stela Halichidis, Elena Dumea, Claudia Cambrea and Dan Georgescu

REZUMAT

Hepatita cronică VHC rămâne o boală infecţioasă cu potenţial sever, frecvent întâlnită, afectând aproximativ 130-170 milioane de oameni în întreaga lume, estimările arătând că în Europa sunt circa 8-11 milioane persoane HCV pozitive (3,5). Tratamentul afecţiunii hepatice C are drept obiectiv primar: vindecarea – obţinerea RVS, obiectivul secundar fiind de a opri evoluţia către ciroză şi cancer hepatic, acolo unde vindecarea nu este posibilă. (1,4) Talasemia beta reprezintă o afecţiune ereditară, caracterizată prin sinteza deficitară a lanţurilor beta ale hemoglobinei, talasemia minoră fiind forma heterozigotă ce determină anemie microcitară moderată. (6) În lucrarea de faţă prezentăm cazul unei paciente cu beta-talasemie minoră care a fost diagnosticată cu hepatită cronică VHC în stadiu avansat, impunându-se astfel instituirea tratamentului antiviral cu PegInterferon alfa 2A şi Ribavirină. Deşi tratamentul antiviral dublu standard pe o perioadă de 48 de săptămâni a fost greu tolerat, cu accentuarea semnificativă a anemiei preexistente, s-a dovedit a fi eficient, obţinându-se EOT (viremie nedetectabilă la sfarşitul tratamentului).

Cuvinte cheie: hepatită cronică VHC, beta-talasemie minoră, PegIFN, Ribavirină, RVS

Full text | PDF

Corina Mitroi-Maxim, Elena Dumea, Claudia Cambrea, Stela Halichidis and Dan Georgescu

REZUMAT

Hepatita cronică VHC reprezintă o problemă reală de sănătate publică, cu un impact global semnificativ, fiind o cauză majoră în apariţia cirozei hepatice şi a carcinomului hepato-celular în lume (3). Scopul terapiei antivirale în hepatita cronică VHC, cu PegInterferon şi Ribavirină, este de a obţine RVS (Răspuns Viral Susţinut: ARN-VHC nedetectabil la 24 de săptămâni după terminarea terapiei) (1). Ultimele date arată că mai mult de 99% din pacienţii ce ating RVS prezintă viremie nedetectabilă la 4-5 ani de la finalizarea tratamentului, fără a se înregistra semne evolutive ale bolii hepatice (4,5). Astfel, predicţia RVS înainte de începerea terapiei antivirale ajută în luarea deciziei terapeutice adecvate, având un beneficiu clinic important (6). Factorii predictivi pentru obţinerea RVS în terapia cu PegIFN şi RBV depind atât de virus, cât şi de organismul gazdă, cel mai recent identificat fiind polimorfismul genei interleukinei 28B (1,2). Conform ultimelor studii, genotipul C/C al IL28B se asociază cu o probabilitate a succesului terapeutic de 2-3 ori mai mare comparativ cu genotipul T/T sau C/T (1,2). În lucrarea de faţă, prezentăm cazurile a doi pacienţi infectaţi cronic cu VHC în tratament cu PegIFN şi RBV, la care genotipul C/C al IL 28B a prezentat o relevanţă diferită în raport cu RVS, faţă de cea la care ne-am fi aşteptat.

Cuvinte cheie: hepatită cronică VHC, PegIFN, Ribavirină, RVS, interleukina 28B genotip C/C

Full text | PDF