SELECT ISSUE
Indexed
HIGHLIGHTS
National Awards “Science and Research”
NEW! RJID has announced the annually National Award for "Science and Research" for the best scientific articles published throughout the year in the official journal.
Read the Recommendations for the Conduct, Reporting, Editing, and Publication of Scholarly work in Medical Journals.
The published medical research literature is a global public good. Medical journal editors have a social responsibility to promote global health by publishing, whenever possible, research that furthers health worldwide.
DERMATITA SEBOREICA LA PACIENTII CU INFECTIE HIV
Anca Răducan, Magdalena Constantin, Irina Magdalena Dumitru, Aurelia Hangan and Sorin Rugină
REZUMAT
Obiective. Evidenţierea prevalenţei dermatitei seboreice în infecţia HIV şi evaluarea corelaţiilor clinico-terapeutice.
Material şi metode. În perioada 1.10.2011 – 31.12.2014 am efectuat un studiu prospectiv pe un lot de 121 de pacienţi HIV pozitiv, internaţi în Departamentul HIV Adulţi, din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, pentru a determina prevalenţa şi particularităţile clinico-evolutive ale dermatitei seboreice la pacienţii HIV+.
Rezultate. Dermatita seboreică a fost raportată la 33,05% dintre pacienţi, cu predominanţă masculină (M:F = 9:1), şi vârf de incidenţă la categoria de vârstă 20-30 de ani. În funcţie de localizarea dermatitei seboreice, prevalenţa leziunilor este: faţă (15%), scalp (22,5%), faţă şi scalp (45%), torace (12,5%). Din punct de vedere al severităţii manifestărilor clinice, la 27,5% dintre pacienţi s-a înregistrat o formă blândă de dermatită seboreică, în timp ce 62,5% au prezentat dermatită seboreică medie, iar 10% forma severă. Răspunsul terapeutic a fost evaluat la 7 zile, 14 zile şi la 8 săptămâni, urmărindu-se diminuarea/dispariţia eritemului şi a descuamării, dar şi ameliorarea/remiterea pruritului. După 8 săptămâni de tratament, la 70% dintre pacienţi s-a constatat remiterea completă a simptomatologiei. La pacienţii HIV+ cu dermatită seboreică au fost înregistrate pe durata studiului între 2-5 episoade de dermatită seboreică pe an, recidivele fiind raportate între 4-12 săptămâni de la întreruperea tratamentului, în medie la 7 săptămâni.
Concluzii. Studiul de faţă indică o prevalenţă moderată a dermatitei seboreice la pacienţii HIV pozitiv internaţi. Deşi manifestările clinice nu diferă de cele ale dermatitei seboreice la pacienţi seronegativi, parcursul clinico-evolutiv relevă caracterul extensiv al dermatitei seboreice la pacienţii HIV pozitiv, cu leziuni mai severe, rebele la tratament şi frecvente recidive, chiar şi la pacienţii care urmează tratament îndelungat.
Keywords: HIV, dermatită seboreică