Corina Mitroi-Maxim, Elena Dumea, Claudia Cambrea, Stela Halichidis and Dan Georgescu

REZUMAT

Hepatita cronică VHC reprezintă o problemă reală de sănătate publică, cu un impact global semnificativ, fiind o cauză majoră în apariţia cirozei hepatice şi a carcinomului hepato-celular în lume (3). Scopul terapiei antivirale în hepatita cronică VHC, cu PegInterferon şi Ribavirină, este de a obţine RVS (Răspuns Viral Susţinut: ARN-VHC nedetectabil la 24 de săptămâni după terminarea terapiei) (1). Ultimele date arată că mai mult de 99% din pacienţii ce ating RVS prezintă viremie nedetectabilă la 4-5 ani de la finalizarea tratamentului, fără a se înregistra semne evolutive ale bolii hepatice (4,5). Astfel, predicţia RVS înainte de începerea terapiei antivirale ajută în luarea deciziei terapeutice adecvate, având un beneficiu clinic important (6). Factorii predictivi pentru obţinerea RVS în terapia cu PegIFN şi RBV depind atât de virus, cât şi de organismul gazdă, cel mai recent identificat fiind polimorfismul genei interleukinei 28B (1,2). Conform ultimelor studii, genotipul C/C al IL28B se asociază cu o probabilitate a succesului terapeutic de 2-3 ori mai mare comparativ cu genotipul T/T sau C/T (1,2). În lucrarea de faţă, prezentăm cazurile a doi pacienţi infectaţi cronic cu VHC în tratament cu PegIFN şi RBV, la care genotipul C/C al IL 28B a prezentat o relevanţă diferită în raport cu RVS, faţă de cea la care ne-am fi aşteptat.

Cuvinte cheie: hepatită cronică VHC, PegIFN, Ribavirină, RVS, interleukina 28B genotip C/C

Full text | PDF